Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.

 

 

 

 

 

 

ART AND MEDIA COLLECTION

PRESS ARCHIVE

 

 

 

 

 

 

Interviews

Convorbire la ceas de… TAINE (Andy Ionescu – chitara, voce) - Maximum Rock

De formaţia Taine mă leagă o veche prietenie, începută în anii în care împărţeam scena şi ajunsă până astăzi când, alături de membrii vechi şi noi am trăit vremuri bune şi rele, am schimbat impresii, am băut beri şi… am cântat, evident. Cu atât mai surprinzător – şi plăcut – mi s-a dezvăluit faptul că trupa aceasta este una dintre puţinele care au rezistat neîntrerupt pe o scenă nu tocmai favorizată, timp de peste douăzeci de ani. Recent, Taine a trecut prin schimbări importante de componenţă, iar vineri, 12 mai, se pregăteşte să revină după o lungă absenţă pe scena bucureşteană. Prilej excelent pentru a sta de vorbă cu Andy Ionescu (voce / chitară ), liderul formaţiei, despre piese vechi şi noi, viziuni asupra lumii, Colectiv şi, bineînţeles, despre viitorul Taine.

Deși a trecut ceva timp, cu siguranță cei mai mulți cititori vor să știe de la voi amănuntele ultimei schimbări de componenţă. Spune-ne te rog câteva cuvinte despre noul vostru baterist.

Hello everybody ! Ei…nu a trecut chiar așa mult, ținând cont că pe 12 mai în Quantic vom fi doar la al treilea concert în această nouă componență.


Formula a redevenit completă, după ce Adrian a hotărât că e mai bine pentru el să se focuseze pe o carieră solo, astfel că, chiar de la prima încercare, l-am declarat pe Teo Popp noul nostru drummer. Personal sunt extrem de fericit de alegerea făcută, pentru că, după plecarea lui Adi, căzusem în depresie din simplul motiv că era  foarte dificil să găsesc un percuționist, mai ales unul care să înțeleagă povestea cu click-track în căşti, cu negative și nebunia de măsuri compuse. Eram deja hotărât că dacă TAINE va continua, va trebui să scriu piese mult mai simple, atât din punct de vedere ritmic cât și orchestral. Dar spre fericirea tuturor nu este cazul, Teo integrându-se extrem de bine, atât din punct de vedere muzical-stilistic cât și relațional cu gașca noastră. Si are doar 18 ani ! Huhh…

Adi Tăbăcaru se ocupa şi de partea cu programarea, clapele, proiecţiile, etc. Cine a preluat astăzi aceste sarcini?

Adi nu mai are în momentul ăsta nicio componentă activă în grup. Am preluat eu sarcinile, probabil nu o să reușesc prea curând să readuc trupa la nivelul de show la care era înainte de plecarea lui. Pentru moment partea cu video-proiecțiile live nu va mai face parte din show-ul nostru, din simplul motiv că va trebui să filmăm de la zero toată povestea. Orchestral, nici atât nu am să reușesc, cunoscându-mi bine limitele, evident nu mă pot compara cu cei 30 ani de muzică pe care el îi are în background ca muzician cu studii superioare.
Dar, prins de vâltoarea faptelor şi forțat de necesitățile imediate după plecarea lui, am reușit cumva să îmi demonstrez că pot şi fără el să duc TAINE mai departe, aveam nevoie de asta – și astfel am lansat o piesă la care Adrian nu a avut nicio contribuție. Aceasta este „The Dark Days of Our Lives”, piesă pe care am scris-o în memoria prietenilor noștri care s-au stins în clubul Colectiv.

Aveţi, aşadar, o nouă componenţă, urmează şi concerte. În ceea ce priveşte compoziţiile, lucraţi la piese noi?

Taine – 2017

Sigur, odată ce ne-am pus un pic pe picioare, am revenit pe scenă, cu menţiunea că Teo anul acesta are de dat bacalaureatul şi examenul de admitere la facultate, care evident au prioritate, astfel că suntem nevoiţi să fentăm puţin activitatea trupei până în toamnă.
Lucrăm la o mulţime de piese noi, dar lipsa timpului focusat pe aspectul acesta, precum şi complexitatea compoziţiilor nu ne permit să le aducem odată pe toate la nivelul pe care noi ni-l dorim. Sunt destul de exigent atunci când vine vorba de compoziţie şi mai ales de producţie, pur şi simplu nu pot să fac piese simple, de fiecare dată le complic până se ajunge la o situaţie gen agonie şi extaz. Agonia e atunci când în concert trebuie să reproduci toate tâmpeniile care ţi-au venit în cap când erai cu berea şi chitara în mâna la studio şi scriai piesa… Extazul e atunci când îţi iese când le cânţi live.

Știu că ani de zile s-a discutat despre un eventual nou album Taine. A existat un EP între timp, dar în privința unui album „full” v-aţi răzgândit? O să-l scoateți până la urmă sau rămâneți la varianta fluxului de piese noi, prezentate publicului pe măsură ce sunt compuse şi repetate?

A ieșit cu cântec aici și, evident, este extrem de frustrant. Pare incredibil, dar de fiecare dată când ne încordam să scoatem un EP sau un full album, un membru părăsea trupa! Aşa s-a întâmplat în 2009 cu Ştefan, în 2013 cu Ciprian, în 2015 cu Sep şi acum cu Adi. Practic de fiecare dată trebuie să o iei de la zero cu noii membri, pentru că ei trebuie să înveţe un minimum de 12-15 piese pe care să le poți cânta live, să nu dispari din peisaj definitiv. Când oare să mai deschizi și proiectele cu piesele la care lucrezi de ani de zile, când să le înregistrezi şi să le mai şi lansezi???
În momentul ăsta avem în plan să mai lansăm încă o piesă, care a fost înregistrată cu Adi şi cu Sep, pe care urmează să trag vocea, să o mixez, masterizez şi să-i facem clip. Ajungem în situația în care lansăm o piesă nouă, dar cu o componenţă veche. Numai nouă ni se putea întâmpla aşa ceva !

Încet-încet vă apropiați de 30 de ani. Cele mai multe trupe alături de care cântați la începutul anilor 1990 au dispărut. Cum se explică longevitatea Taine?

E adevărat ce spui în privința trupelor care au dispărut între timp, pe undeva e un fenomen de înţeles. Greutățile vieții sau situațiile dificile în care poți ajunge te pot determina să îţi pui chitara definitiv sub pat la un moment dat. Unele trupe au reapărut însă şi asta e chiar mişto. Evident, în cazul meu (şi al altora) e ceva legat de cap. Toată lumea ştie cât de greu a fost şi este în continuare să ai o trupă din underground în România. Nu că aş dori vreodată să ies din acest undergound (care mă definește total), dar am rămas în picioare pentru că am tot sperat că se va schimba şi la noi ceva şi va veni o zi când vom scoate bani suficienți din ceea ce facem, respectiv muzică „metal”! Pentru mulți probabil ăsta a fost motivul pentru care au abandonat, probabil şi-au dorit bani, cariere, familii sau au renunțat să mai piardă timp cu filme de-astea fantastice. Eu am rămas pe scenă ca un visător, privind către public inert (ca să nu spun dobitoc), tot sperând la ceva mai bun, atâta tot.  Într-o zi am stat şi am făcut o estimare a investiției în cei aproape 30 ani și era să îmi vină rău… Nu mai fac asta! Hahahaha!!!

Andy, cum percepi astăzi momentul Colectiv pentru scena rock din România? Şi cum te-a schimbat pe tine personal ce s-a întâmplat atunci?

Îl percep cum l-am perceput probabil cu toţii. A fost un dezastru, şi atunci şi după. O tragedie imensă, parţial inexplicabilă. Sunt răni adânci în suflet care nu or să se vindece vreodată, chiar dacă viaţa merge înainte iar într-o bună zi fiecare dintre noi va muri într-un fel sau altul. Mulţi cred că a fost un destin tragic, alţii cred că a fost un blestem, sau un simplu hazard, alţii că a fost o conjunctură nefastă, aproape niciunul însă nu putem să înţelegem de ce s-a ajuns atât de extrem şi de ce au murit atâţia oameni, iar alţii încă se zbat să revină cumva la vieţile lor de dinainte…  Poveştile lor le ştim cu toţii pentru că suntem o comunitate mică şi tocmai aici ne-a fost cumva fatal, faptul că ne cunoşteam unii cu ceilalţi şi că fiecare din noi a fost lovit într-un fel sau altul.

Eu am înţeles că periodic, de-a lungul miilor de ani de ani de când există omul inteligent pe pământ, viaţa, universul, divinitatea, face schimbări masive în conştiinţa oamenilor, desigur a acelora care vor să facă ceva cu viaţa lor, aceia care chiar au conştiinţă, care converg către iluminare. Aceste schimbări se pot realiza numai prin sacrificii, jertfe, dezastre, cum să le spunem… aparent de neînţeles pentru noi oamenii, dar care la un moment dat trezesc conştiinţa maselor. Poate fi o explicaţie, sau cel puţin aşa îmi place să cred despre pierderile astea…altfel ar fi chiar hazard, iar eu nu cred în el. Mintea noastră nu poate să pătrundă în aceste sfere ale cunoştinţei mistice sau ale conştiinţei supreme, ancestrale, încă, pentru că nu suntem pregătiţi pentru a cunoaşte universul, înţelesul, logica, misterele precum şi infinitatea lui. Momentul Colectiv consider că a fost unul din aceste momente, pentru noi tragice, dar pentru istorie şi conştiinţa umană – un mare moment de cotitură. Trebuie să facem schimbări în vieţile noastre, schimbări pe care unii deja le-au făcut, alţii le vor face atunci când va sosi timpul, mişcaţi de acele evenimente, pentru că amintirea lor…

Se spune despre noi oamenii că suntem inteligenţi – „fiinţa supremă”. E o prostie, căci dacă am fi supremi am găsi o cale să călătorim în Universul acesta infinit. Sunt probabil milioane de planete în acest Univers asemănătoare Terrei şi noi ne omorâm aici între noi in mod inexplicabil, pe un căcat de resurse. Aş adăuga că NU mai exista o altă specie care să polueze şi care să se facă genocid precum facem noi, oamenii… La sistem macro vorbind, despre aceste schimbări în conştiinţa oamenilor avem nevoie.

La Taine versurile au jucat totdeauna un rol important. Cine se ocupă astăzi de texte şi care sunt preocupările ce-şi găsesc expresia în cântece?

Eu fac în continuare versurile, iar Petre mă ajută să le dau o formă finală atunci când este nevoie. E olimpic la engleză si tot ceea ce este legat de engleză trece prin filtrul lui.  Preocupările, atunci când vine vorba despre ce pălăvrăgesc eu acolo în versuri, sunt cele legate de ce am spus mai sus. Regăsirea spirituală, pacea şi căutarea de sine, renunţarea la EGO şi la sinele fals, la ura şi competiţiile inutile şi stupide care fac mult rău oamenilor. Pe alocuri în versuri sunt inserate momente grozave trăite, din experienţa personală sau nu, sau descrieri ale unor imagini apocaliptice sau post-apocaliptice. Mă bântuie tot timpul imaginile astea, şi  nu, nu arată ca în filme.

Progressive, death-metal: ce rol joacă astăzi cele două genuri în arhitectura Taine?

Progressive, DA. Death-metal, DA. Întotdeauna am fost aşa – pe felia asta. Am evoluat, dar nu foarte departe de stilul de la care am pornit. De la „techno-thrash-ul” cu care ne făcea demult Gabi Gomboş reclamă, până la prog-death-metal-ul de azi nu e mare diferenţă. Am adăugat câteva elemente de fusion, jazz, sau djent, dar nu ne-am îndepărtat foarte mult de ce făceam în anii 1995-2000. Poate doar din punct de vedere al producţiei, ceea ce este şi normal.

Fă o scurtă descriere a serii de prog în care urmează să cântaţi: de unde s-a născut ideea, cum vezi Taine între celelalte două trupe, ce aşteptări aveţi?

Păi din punct de vedere stilistic, cred că TAINE are o aripă ceva mai dură prin prisma exprimării vocale, dar asta nu cred să fie o problemă pentru spectatorii care vin să-i vadă pe POEM, o trupă care îmi aduce mult cu Riverside. Ideea de a cânta alături de Until Rain şi Poem i-a aparţinut lui Nelu Brînduşan, care probabil s-a gândit că ne potrivim cumva în context şi ţinând cont şi de faptul că nu am mai cântat în Bucureşti de mai bine de un an de zile. Sper ca TAINE să se ridice la înălţimea acestor doua trupe foarte bune.

În final aş vrea să menţionez faptul că după mult timp, am revenit în online cu pagina noastră website. Feel free să o vizitaţi când aveţi timp şi chef.

Best – Andy/TAINE

Sursa: maximumrock.ro

TAINE: SUFLETUL FACE MUZICA SA VIBREZE (INTERVIU) - Rockstadt

Din seria interviurilor Rockstadt Extreme Fest, faceti cunostinta cu Taine.

Ştiu că mai mereu ai considerat că formaţia Taine abordează o muzică ‘de nişă, prog metal. Uite că 2017 aduce în România nume grele ale acestui gen muzical, Opeth, Devin Townsend, Leprous, Riverside, Soen, lista poate continua…mai este prog-ul un gen nişat în România?

Hello all!

Evident că metalul progresiv nu mai este un stil de nişă. Nu aş fi crezut niciodată că Ihsahn sau Pain of Salvation vor umple Sibiul de rockeri anul trecut. Cultura muzicală a tinerilor s-a schimbat în ultimii ani în sensul bun, respectiv mulţi „neiniţiaţi” au început să aprecieze rockul, fie el şi unul mai comercial gen RockFM, iar rockerii metalişti cu ceva background au evoluat muzical, unii dintre ei devenind chiar elitişti. E adevărat că la nivel naţional am rămas un nucleu consistent de 3000-5000 de consumatori adevăraţi de metal, printre ei din ce în ce mai mulţi şi de metal progresiv.

Accesul la muzica de calitate este şi motivul principal pentru care faţă de acum zece ani doar, avem parte de foarte multe festivaluri de rock (şi nu numai), unele dintre ele chiar de răsunet internaţional!
La un moment dat exista temerea că cineva (mă refer aici la organizatori/producători), o să îşi rupă gâtul – dat fiind concurenţa mare şi bătaia pe un nucleu relativ mic de consumatori de rock. Dar până la urmă nu a fost aşa, România este o piaţă nouă cu perspective bune, accesibilă şi din ce în ce mai atractivă pentru acest tip de biz.

Nu aş vrea să intru în detalii prea avansate ale schimbărilor de componenta, însă îmi imaginez că este destul de greu să găseşti un toboşar care îl poate înlocui pe Adrian Tăbăcaru. Chiar m-am gândit la un moment dat ca dacă el ar fi să plece, Taine ar intra într-un impas nedefinit. Totuşi, cum au apărut aceste schimbări de componenţă?

Şi pentru mine a fost o lovitură extrem de dură atunci când Adi a decis pentru el o carieră solo şi că pune capăt după 25 ani proiectului TAINE, o bună perioadă de vreme am fost în depresie pentru că eram convins că nu voi mai găsi pe cineva care să îl înlocuiască, atât ca instrumentist cât şi că muzician. Faptul că îl cunosc de când avea 13 ani, împreună am fondat TAINE, practic un sfert de secol de simbioză în care am realizat lucruri mari împreună, în momentul când el a părăsit trupa parcă îmi plecase şi jumătate din mine. A fost greu să mă mai gândesc la viitorul grupului.

Nu a durat însă foarte mult şi Alexei mi-a spus că la RockSchool unde el preda bas, e un puşti la tobe care promite. Am zis să-i dăm o şansă şi l-am chemat la studio unde mie mi-a făcut o impresie tare bună. A învăţat destul de repede şi convingător o parte din piesele TAINE cu care ştiam că o să ne prezentăm în 2017 şi l-am împins pe scenă. Deja are trei concerte cu noi, s-a descurcat admirabil şi la cum îl simt eu, probabil în maxim cinci ani va fi cel mai bun şi râvnit toboşar din România ! El este Teo Pop.  La 18 ani are deja o experienţă bună pe scenă – inclusiv o participare la Wacken cu fosta lui trupa – Dark Fusion, iar în paralel cu noi mai bate toba la Cap de Craniu.

Până la urma TAINE nu a intrat în niciun impas, anul ăsta avem prezenţe pe la festuri şi în cluburi prin ţară, iar din septembrie vom începe să şi înregistrăm piese noi cu el, piese care sunt deja gata. E un refresh binevenit, în urma căruia veţi vedea sau revedea TAINE într-o nouă era cu piese şi mai complexe şi nebuneşti. Teo se pare că are o karmă bună! 🙂

Probabil că aceste schimbări de componenta ‘dicteaza’ cumva şi abordarea mai modernă simţită în ultimele compoziţii Taine. Conceptual şi la nivel de tehnică, crezi că aţi fi reuşit să compuneţi astfel de piese acum, să spunem, 10 ani?

În cei 25 ani de cântat era pe undeva normal că muzica noastră să evolueze cu timpul. Am început cu un heavy-speed-thrash, acel techincal thrash-death ( că nu-i spunea nimeni prog pe vremea aia), death- prog, şi azi să zicem am rămas în zona confortabilă de prog- metal şi atât. Evident că schimbările de componenţa şi mai ales de când a venit Petre Iftimie (Illuminati) au adus plus valoare ( „Petre Valoare”, aşa-i place să i se spună) compoziţiilor şi evident stilului abordat. La fel s-a întâmplat şi cu Alexei Nichiforof un basist care experimentează permanent tehnici interesante cu instrumentul lui. ( şi nu numai :))

Cred ca am fi putut sa compunem piese la fel şi acum 10 ani cu siguranţă. Proba e că -în 94’-95’- am compus o piesă instrumentală care încă şi azi ne face probleme, noroc ca nu o mai cantam live. Este vorba de Love&Hate

Conceptul liric Taine a fost deseori inspirat din pasaje sau poveşti cu tentă religioasă, aspect deloc ferit. Şi cred că sunteţi cam singura trupă din underground cu o asemenea abordare. Mai este mesajul atât de important în muzică metal a anului 2017?

E mult spus religioasă. Este adevărat că pe albumul Cealaltă Parte avem o piesă care se numeşte „Psalm”, evident era inspirată din unul dintre psalmii lui David din Vechiul Testament. În rest, textele celorlaltor piese, să zicem Ce Eşti Tu?, Pierdut sau Avoid the Pain aveau la baza ideea unei revoluţii spirituale, de regăsire a sinelui, de armonizarea cu natură sau universul şi de renunţare la EGO, idei care nu au dispărut nici astăzi, mare parte din piese având un mesaj să-i zicem… pozitiv. Cam ce face Gojira azi. :))

În muzică ca şi artă, mesajul (versurilor) este extrem de important, acesta, atunci când şi mesajul transmis prin muzică este puternic, de multe ori poate schimba destine, te poate motiva să lupţi pentru o anume cauză, te poate umple de ură sau te poate relaxa, te poate face să iubeşti sau să fi melancolic… sau te poate face să te sinucizi.
Mi s-a întâmplat că acum 15 ani cineva să îmi scrie o scrisoare ( primeam multe scrisori) şi să îmi dezvăluie că avea de gând să se sinucidă, dar după ce a ascultat caseta cu TAINE, să nu mai meargă pe acel drum şi să renunţe. Cumva îmi era recunoscător că avusese o revelaţie datorită muzicii noastre şi se împăcase cu el însuşi. True story 

Şi mai este ceva. Starea noastră sufletească în general sau pe moment şi personalitatea fiecăruia, împreună fac ca muzica să vibreze cu adevărat în noi… sau nu. De aceea ar fi excelent ca muzica pe care o ascultăm să fie mult diferită stilistic, acum asculţi Animal As Leaders că eşti la volan iar mai târziu pe seară poate e cazul de Solstafir că stai la un şpriţ la racoare, nu pot să-i înţeleg pe rockerii care ascultă o singură trupa sau un singur stil anume şi asta e tot! Nu pot să spun decât că pierd toată distracţia. Si mai am ceva cu rockerii hateri, ăia care mai sunt şi îndoctrinaţi pe deasupra. De fapt dacă stau bine să mă gândesc, întreaga societate românească se hrăneşte cu ură şi mai ales cu propagarea ei, asta e ceva chiar deplorabil.

Taine 1

Colegii de scenă White Walls tocmai au anunţat o serie de concerte în Europa, devenind astfel încă una din – puţinele, ce-i drept – formaţii ce face acest pas. Având în vedere conjunctura evenimentelor pe teritoriu naţional, în ultimii ani a devenit chiar mai uşor să cânţi în Europa, poate câteodată mai uşor decât să pui în scena un show de calitate în România. Şi totuşi nu multe sunt trupele ce decid să încerce peste graniţă. Care crezi că e motivul?

Noi am tot avut experienţe cu cântatul pe afară, începând cu anii 2000, atât la festivaluri (pe când se purta cu vize chiar), cât şi cu concerte de club, iar ultima în acest sens s-a încheiat în 2015 după un tour în estul Europei… să zicem cu peripeţii. Referindu-mă strict la concertele de club, la rangul nostru, nu pot să apreciez exact dacă este mai uşor sau nu să cânţi în Europa, scena de metal este la fel peste tot, cu cluburi mai mult sau mai puţin bune şi cu rockeri mai mulţi sau mai puţini în ele. Ba după atâtea experienţe aş putea să zic că tot la noi e mai bine şi spun asta pentru că anul acesta ultimele două evenimente de club în Constanţa şi Buzău am avut aproape 150 spectatori per show şi mult merch vândut. Pe afară există concerte de club cu trupe infinit mai celebre- internaţional sau local, dar care cu greu strâng 50 spectatori.

Din păcate marea problemă a noastră este (cu câteva excepţii) lipsa cluburilor de calitate, sau mai exact imposibilitatea de a putea face un tour complet prin toate oraşele importante din România. În afară de Bucureşti, Constanţa, Braşov, Cluj, Timişoara, Suceava, şi eventual Iaşi şi Petroşani unde există cluburi de rock destul de consacrate, doar ocazional se mai întâmplă evenimente de club şi în restul oraşelor mari, iar unele din ele au dispărut complet de pe hartă.

De exemplu Sfântu Gheorghe, Tulcea, Galaţi sau Râmnicu Vâlcea, Bacău sau Oradea, Bistriţa sau Satu Mare nu se mai întâmpla evenimente aşa cum le ştiam eu odată. În concluzie lipsa cluburilor din oraşele mari face imposibil de realizat un turneu aşa că la carte. Şi înţeleg asta foarte bine, ca fost owner de club de rock, există foarte multe explicaţii de ce se sta deoparte. Cei care deţin astfel de cluburi sunt adevăraţi eroi! 🙂

Revenind, dacă cineva îşi imaginează că după un tour în Europa la nivelul nostru, cu TAINE cap de afiş te întorci cu bani, se înşeală. Eu am făcut asta şi ştiu bine ce zic, dacă te întorci acasă „ pe zero” e foarte bine! Singurii din România care probabil au reuşit să scoate un profit în ultimii ani din ce ştiu eu, dar asta exclusiv datorită celebrităţii lor şi perseverenţei de care au dat dovadă, au fost Negura Bunget. Şi probabil în curând vor reuşi şi Bucovina. Imagine bună, show bun, merch vândut! Practic un job, mentalitate care încă lipseşte trupelor romaneşti.

Vorbind despre turnee, o reţetă foarte bună, este să îţi cumperi un slot ca şi opening act al unei trupe mai cunoscute şi astfel să ajungi să intri într-un circuit unde să te faci auzit şi cunoscut cu timpul şi eventual în turneu să mai să vinzi ceva merch din care să mai amortizezi cheltuieli. Dacă aş avea 5000 euro aş ştii cum să-i investesc, cu condiţia că dacă vrei să îi recuperezi trebuie să intri într-un ritm de turnee în următorii ani cu un program bine stabilit şi asta nu e deloc uşor. Este şi un alt motiv pentru care trupele romaneşti nu prea fac turnee europene. Ca să reuşeşti trebuie foarte multă seriozitate şi disciplină, un plan pe termen mediu-lung foarte bine pus la punct, fix ca un plan de afaceri. Capitol la care romanii, se ştie, sunt dificili în „abordare”, ca să nu zic mai multe.

Voi aţi fost şi una din primele formaţii romaneşti care a abordat conceptul de producţie în cadrul unui concert. Este o direcţie pe care o veţi urma în continuare? O producţie aparte va fi folosită poate şi la Rockstadt Extreme Fest, unde contextul este mai mult decât potrivit?

Este adevărat că am fost grupul care a adus un element nou la vremea respectivă – acela de proiecţii video în timpul concertului. Îmi aduc aminte că în 2004 la Decade of Metal / Bucureşti a fost aproape imposibil să găsim un proiector video şi la fel de imposibil să găsim o pânză albă pe care să facem proiecţia. Până la urmă am improvizat o pânză oarecare ca să ne putem face show-ul şi toată lumea stătea şi se uită ca la cinema, puţini mai priveau şi la ce se întâmpla pe scenă. A fost destul de riscant ca şi prima experienţă, dar cu timpul proiecţiile video au devenit ceva destul de comun şi iată că azi fac parte din show-uri destul de frecvent.

Producţiile noastre video au evoluat în timp odată cu calitatea video şi posibilităţile tehnice, cele mai complexe au fost la lanasrea EP-ului acum câţiva ani în Colectiv. Deunăzi prestam pe scenă susţinuţi de video-sync cu imagini filmate anterior, plus show de lumini şi lasere programate pe timecode. Din păcate astăzi, odată cu ultima schimbare de componenţă nu mai putem beneficia de acest element important al show-ului nostru din simplul motiv că în cadrul conţinutului video apar foşti membri ai grupului TAINE. Astfel pentru producţiile viitoare vom avea nevoie de o nouă sesiune de filmări, montaje şi alte nebunii. Lucrăm la asta.

Cu toţii ştim că nu se poate trăi din underground, la nivel exclusiv. Aş vrea însă să facem o comparaţie între începutul anilor 2000, o perioadă ‘glorioasă’ pentru trupele underground româneşti, unde cel puţin în Bucureşti se cânta cu sălile pline şi chiar aveai şi 3 concerte pe seară. Condiţiile erau nu tocmai favorabile, însă atmosfera generată atunci, cât şi lipsa experţilor online au creat cu adevărat o perioadă minunată. Acum este cumva invers, condiţiile sunt mult mai bune, însă sălile mai goale, interesul şi el vizibil mai redus. Care din aceste două perioade ţi-au rămas în suflet?

Toată perioda din cariera unei trupe este frumoasă şi glorioasă- sau cel puţin aşa credem noi că este! HAHAHA. Personal nu am la suflet o perioadă mai mult decât alta, chit că nu mai e mult şi pot să le împart în trei perioade a câte zece ani şi aş putea să fac anumite comentarii despre fiecare.

Există evident diferenţe majore. Prima ar fi ca înainte de anii 2000, să zicem 91’-98’, imediat după perioada comunistă, erau trupe din underground cu care ne vedeam des prin ţară la diferitele festivaluri-concurs. Cluburi erau foarte puţine. Muzicienii din trupele de atunci erau infinit mai uniţi, prietenoşi şi altruişti decât sunt ei astăzi. Era o plăcere să ne revedem găştile pe scenă să ne share-uim instrumentele sau echipamentele şi era o imensă bucurie să stăm să povestim înainte sau după concert, să bem şi să facem tâmpeniile pe care le făceam noi atunci. Şi erau multe. Ce era foarte mişto îmi amintesc că odată cu trupele veneau la festuri şi prietenii din gaşca trupeţilor, fiecare cu ce putea, mâncare, băutura şi gagici (până şi gagicile erau mult mai abordabile pe vremea aia..hahaha). Îmi aduc aminte de festivalul de la Posada/Câmpulung Muscel sau de cel la Tulcea unde umpleam câte un vagon de tren cu rockeri. Dacă ar fi existat posibilitatea atunci, puteam cu uşurinţă să facem Reality Show-uri de mare succes, îţi garantez.

Vorbind de pasiunea cu care noi făceam acele deplasări lungi să fim iarăşi împreună cu toţii, susţin că ne unea foarte mult condiţia financiară, lipsa banilor şi a perpspectivelor, era o mişcare rock extrem de sinceră bazată în mare parte pe prietenie si chiar altruism. Astăzi însă, accesul facil la instrumente naşte trupe pe bandă rulantă, numărul destul de mare, printre care şi mulţi diletanţi, naşte un fel de competiţie prostească, care la rândul ei naşte orgolii şi frustrări imense, sentimente pe care noi nu le cunoşteam la vremea aceea. Când câştiga să zicem Psycho Symphony, Gothic, God sau Neutron vreun premiu, nu exista deloc invidie sau frustrare între noi, ne bucurăm pentru ei şi invers. Nu îmi aduc aminte să fi existat vreun conflict vreodată cu vreun membru al vreunei trupe de atunci. Fără ură, resentimente sau invidie, practic toţi eram un mare grup de prieteni. Ce e interesant că muzicienii din acea generaţie (peste 40 ani) au rămas la fel şi astăzi, prietenoşi, altruişti şi deschişi. Cu mici excepţii desigur.

A doua diferenţă este, după cum spuneam şi mai sus, faptul că în ultimii zece ani ţara noastră a devenit o piaţă de interes pentru promoterii din România, dar mai ales pentru cei din afară. Astfel că azi avem o sută de festivaluri pe an şi mii de concerte de club cu sute, poate mii de trupe, de toate genurile. Asta nu se întâmpla acum 20 ani. Atunci se cânta cu sălile pline pentru că erau evenimente puţine, cel mult un concert mai mare pe an, gen Iron Maiden în 1995 sau Metallica în 1999. Concertele de club erau rare şi ele pentru că nu existau cluburi, mai ales de rock, nu existau echipamente de sonorizare, lumini, nimic, era sărăcie maximă. Noi aveam chitari si efecte de chitară handmade şi dacă puneai mâna pe o Aria Pro te puteai considera mare chitarist.
Interesul pentru muzica rock în general – şi probabil şi pentru muzica noastră a crescut în ultima vreme, cu un nucleu constant de fani, dar mii de evenimente, care culmea au ajuns să se suprapună; dacă le raportăm la numărul populaţiei, eventual scăzând şi cei 4-5 milioane de români care nu mai locuiesc în România, faptul că sălile sunt ceva mai goale este pe undeva explicabil.

Dacă ne uităm în trecut, albumul Cealaltă Parte s-a bucurat de un succes ‘rasunător’ raportat la nivelul de atunci, inclusiv în termeni de vânzări. Cred că voi şi Negura Bunget eraţi cele mai bine vândute formaţii la acea vreme. Cum crezi că s-a schimbat formaţia Taine, în esenţa ei, în aceşti 18 ani?

La nivel conceptual, am rămas cumva la fel. Scriem piese complexe, cu mesaj puternic. Piesele nu seamănă absolut deloc între ele, nici ca stil şi nici ca producţie. Aşa a fost şi pe Cealaltă Parte aşa este şi acum.

Schimbările de componenta însă au afectat ritmul în care scriem piesele şi le înregistrăm. Nu e deloc uşor să găseşti instrumentişti buni, muzicieni, oameni de calitate cu care să duci mai departe un ideal. Până la urmă chiar de am fost criticaţi pentru lentoarea cu care am scos materiale sau rarele apariţii scenice, este important că după 25 ani încă mai existăm şi că TAINE a rămas în underground o trupă respectată pentru calitatea muzicii şi pentru unii poate şi a show-urilor. Schimbările de componenţă ne-au pus ceva greutăţi la picioare, nu am reuşit să avem un parcurs constant, aici cred că a fost problema noastră.

Probabil că elemente esenţiale ale declinului şi lipsa sustenabilităţii în underground este determinat de interesul scăzut, puterea economică şi, mai nou, sistemul birocratic exigent. Crezi că trupele sau organizatorii ar putea veni cu măsuri ce ar putea echilibra situaţia?

Nu văd un declin, e mult spus, este doar o perioda de tranziţie, dar că orice tranziţie în România durează mulţi ani pentru că sistemul e foarte greoi. Oamenii sistemului ( şi numai) se schimbă foarte greu iar instituţiile în sine aproape deloc. Evenimentul tragic de la Colectiv a perforat mult – în sens negativ, foarte adânc în societatea noastră. Iar la nivelul conştiinţei atât individuale cât şi colective, culmea, schimbarea a fost una pozitivă. Parcă ne-am trezit dintr-un somn adânc. Dar ca să ne putem folosi de această nouă virtute obţinută, va trece mult timp. Ne vom aminti peste mulţi ani şi vom descoperi că evenimentele din 2015-2016 chiar au avut o importanţă capitală în destinul acestei ţări, respectiv o mică revoluţie spirituală. În celălalt sens, după Colectiv autorităţile au fost nevoite să tragă de timp, să complice, sau să interzică, creând situaţii de-a dreptul lipsite de logică. Însă au fost şi cazuri unde aveau perfectă dreptate să închidă cluburi.

De-lungul anilor ne-existand un cadru legal adecvat şi adaptat timpului prezent, lentoarea fantastică cu care se schimbă legi, corupţia cu care ne intersectam zi de zi şi multe alte aspecte, au devenit piedici evidente în creearea acelui climat civilizat de care noi avem nevoie în dezvoltare. În România, în speţă instituţiile, nu sunt absolut deloc capabile să gestioneze sau să administreze corect şi transparent ceea ce au în subordine. Iar pentru noi este extrem de frustrant să vezi că firma ta plăteşte impozite la stat jumătate din cât încasează şi te doare spatele pentru asta, iar alţii sunt pur şi simplu invizibili pentru autorităţi, fură şi comit ilegalităţi şi nimeni nu le face nimic. Din păcate asta va mai dura, trebuie să ne înarmăm cu nervi de oţel, e o chestie dură.

Am spus de mult ori că am putea să schimbăm mici mentalităţi, mai întâi pe ale noastre şi mai apoi şi pe alea altora. Putem face asta doar unindu-ne puterile. Să ne organizăm, să ne asociem, să ne întâlnim şi să ne aranjăm împreună ideile şi mai ales idealurile iar apoi să luptăm pentru ele. Dacă vom sta dezbinaţi, în bisericuţe, sau cu mâinile în buzunare şi doar criticând, nu vom realiza nimic, asta e clar. Vrem fapte nu vorbe.

 

După mulţi ani, împărţiţi din nou scena alături de Kreator, la Rockstadt Extreme Fest. Din exterior, cum vezi existenţa acestui festival în România şi totodată evoluţia lui, din 2013 şi până în 2017?

I-am cunoscut pe Kreator în 2003 dacă nu mă înşel, la concertul de la Polivalenta. Am stat cu ei la o şampanie în backstage, iar după concert l-am furat pe Sami şi l-am dus în Green Hours unde am tras o beţie maximă. A plecat la hotel la 8 dimineţa. 🙂
Pe vremuri, înainte de 1990, Ventor, Lombardo şi Lars Ulrich erau toboşarii mei favoriţi. Abia aştept să-i revăd pe Kreator şi să ascult live piesele de pe ultimul album – Gods of Violence

Despre Rockstadt Extreme Fest am numai cuvinte de laudă, pentru mine nu este doar un festival unde trupele cântă şi lumea bea bere, a devenit imediat un fenomen, o manifestare culturală dacă e să-i zicem pe bune. Sunt sigur că va evolua din ce în ce mai mult ca şi număr de spectatori, pentru că premisele, cele referitoare la specificul zonei şi posibilităţile de entertainment vor fi din ce în ce mai mari şi variate. Lumea fix asta caută! Trupe mari pe scenă, o zonă frumoasă, fete frumoase, berea ieftină, posibilitaţi de distracţie…
Acum câţiva ani (2013) am cântat la un festival în Lithuania – Devilstone, foarte asemănător cu REF din multe puncte de vedere şi discutând cu organizatorii, nişte tineri foarte activi şi sufletişti, îmi spuneau că sperau că în anul acela, adică după cinci ani de existenţă, să fie pe zero, adică să nu mai piardă bani iar anul următor să fie pe un mic profit. Uitându-mă zilele trecute la ei pe site am văzut că din 2013 până acum au evoluat şi mai mult, mai multe scene, mai mulţi artişti şi mai diversificaţi, iată că e evident că reţeta funcţionează atât timp cât există oameni inimoşi şi dispuşi să facă eforturi pentru comunitatea noastră de rockeri şi asta va funcţiona foarte bine cu siguranţă şi la REF !

Best ! Ne vedem pe 10 August ! Be there!
ROCKSTADT EXTREME FEST are loc in perioada 10-13 august, fiind cel mai mare festival metal open air din Sud Estul Europei. Toate detaliile le gasiti atat pe www.rockstadtextremefest.ro cat si pe pagina oficiala de Facebook: www.facebook.com/rockstadtextremefest/
Sursa: rockstadt.ro

Miscarea pentru underground. Interviu cu Andy, liderul trupei TAINE: "Azi, tinerii doresc o REVOLUTIE a mentalitatii" - Stirile ProTV
Trupa TAINE - FB

Trupa TAINE este una dintre cele mai vechi reprezentante ale miscarii underground de pe scena metal/rock romaneasca, cu un “background” muzical de peste 23 de ani.

Liderul si “sufletul” acestei trupe, Andy, ne-a povestit despre planurile sale in privinta noului album, care, deocamdata, nu are nici nume si nici o data fixa de lansare.

De asemenea, din postura de artist cu experienta in cluburile din Romania, l-am rugam sa comenteze tragicul eveniment de pe 30 octombrie 2015 din Colectiv, despre care Andy este de parere ca era unul dintre cele mai bune locuri pentru concerte LIVE din Bucuresti, dar in care au murit atat de multi prieteni de-ai sai …

Trupa TAINE - FB

Cristian Matei “Mumu”: Salutare Andy. Hai sa vorbim mai intai despre viitorul vostru disc. Stiu ca suna ciudat sa spui „disc” in zilele acestea ale mp3-ului si flac-ului, dar pentru mine este ceva „clasic” sa te referi la un material discografic vorbind despre un .. disc. Deci, da-ne cateva detalii: cand va aparea, cate piese vor fi si, bineinteles, cum se va numi.

AndySalutari tuturor. In aceste timpuri e tare greu sa te motivezi sa mai scoti un album atunci cand nici cele vechi nu au prezentat prea mare interes pentru public si mai ales nu ti-ai recuperat vechea investitie nici pe departe.. Cand faci o muzica de nisa devine aproape de nesuportat sa fii mereu in pierdere. Nisa nisei, respectiv Prog-Metal. Un stil muzical care dupa ce ca e rock, metal, mai este si exclusivist, adica e ceva mai greu de digerat chiar si pentru rockeri. Dar vremurile se schimba, lumea se afla intr-un continuu progres si asta se reflecta si in evolutia muzicii rock. In ultimii ani au aparut noi subgenuri foarte interesante, e adevarat ca ele se adreseaza celor mai cultivati si nu profanilor. Aceste stiluri merg mai mult in zona de fusion, prog si jazz a metalului.

Dar sa nu ne plangem de cat de greu este sa faci muzica rock si sa supravietuiesti peisajului ca inca nu e timpul. Poate fi chiar mai rau. Noi scriem piese,albume pentru nevoia noastra spirituala de a evolua, care cantereste imens in relatia noastra cu noi insine.

Viitorul nostru disc va fi o amestecatura de trairi si sound-uri mai mult sau mai putin noi sau moderne. Nu stim cand o sa apara, probabil la sfarsitul anului, dar planul este ca la cateva luni vom incerca sa lansam cate o piesa, iar la final sa le urcam pe un CD sau „disc” cum ii spui tu. E complicat sa explic aici de ce am ajuns la o asemenea strategie, e vorba, sa zicem de promovare si expunere. Nu stiu cum o sa-l denumim si nici cate piese va avea in total, deocamdata. Exploram noi elemente si noi orizonturi. Nu exista o reteta clara, ca asa ar fi simplu pentru toti artistii sa devina celebri si plini de bani peste noapte. (Trebuie sa si suferim…:)”

Cristian Matei “Mumu”: La ce trebuie sa ne asteptam, din punct de vedere muzical, la noile piese? Exista vreo schimbare in stilul vostru sau ati ramas la „old-school”?

Andy: “Huh…Nu mai suntem demult old-school. Ultimul material, din 2013 este un concept destul de modern cu multe imbinari de instrumente si sonoritati din afara ariei metal-ului, iar daca ne raportam la momentul cand au fost scrise piesele, adica perioada 2006-2010, eu zic ca am fost chiar avangardisti in ceea ce am realizat in underground-ul romanesc, cand heavy-metalul si rockul melodic e inca astazi mainstream. Dupa cum am mai spus stilul nostru actual este cu radicini adanci infipte in death/thrash metal dar cu ramuri spre fusion, prog, un pic de jazz si synth-uri psihedelice. Dar la cat suntem noi romanii de conservatoristi si atasati de trecut, am realizat ca „old-school” e mai acceptat si digerat decat chestiile noi, moderne. Asa ca nu o sa renuntam niciodata la el.”

Cristian Matei “Mumu”: Exista vreun concept pe care l-ai avut in minte la compunerea acestor noi piese? Te-ai gandit la ceva anume si ai vrut sa-l exprimi pe viitorul album sau sunt doar niste piese compuse de-a lungul timpului pe care le-ati adunat acum la un loc?

Andy: “Piesele sunt despre trairi si sentimente,experiente sau fictiune, ele exprima stari emotionale, dar au fiecare cate o poveste puternica in spate. Sa zicem spre exemplu „Three Days in Darkness” o piesa lansata in februarie 2016, dar compusa prin 2012. Povestea este despre sfarsitul lumii, asa cum il vad eu. Ciudat, dar parca cumva am mereu obsesia asta despre cum o sa se termine totul… Si sunt chiar optimist, de abia astept. Piesa incepe cu un sunet (autentic) inregistrat al unui cutremur de pamant (cel din ’77). Continua cu un coral care picteaza imaginea deschiderii celei de-a sasea peceti. Textul este inspirat oarecum din Apocalipsa, unde la un moment dat Pamantul este cuprins de trei zile de intuneric plus alte semne si metafore care prevestesc sfarsitul acestei ere. Pentru mine personal piesa are o incarcatura fantastica, de fiecare data cand o cantam mi se ridica parul pe mana…”Cristian Matei “Mumu”: Unde si cand vom vedea LIVE trupa TAINE, in viitorul apropiat? Ce planuri de concerte aveti in Romania si peste hotare?

Andy: “Pe 4 aprilie, tocmai am deschis show-ul celor de la Death (to All) si Obscura, unde ne-am simtit excelent alaturi de public! Si feedback-ul a fost pozitiv, ceea ce ne incurajeaza foarte tare sa revenim cat de curand. Dupa cum se stie noi concertam rar, ne alegem cu grija timpul si locul unde vom aparea pe scena. Daca exista un moment in care simtim ca trebuie sa facem asta, o facem cu cea mai mare convingere. Nu suntem conditionati de elementul financiar, pentru ca nu este scopul nostru primordial, deci e totul foarte relaxat si plin de voie-buna.

Despre ceva show-uri peste hotare nu poate fi vorba din nou, tocmai ce in septembrie anul trecut am fost intr-un mic turneu prin Bulgaria, Grecia, Turcia si care din pacate s-a terminat mai devrme de cum era programat din cauza unor probleme la granita cu Serbia, tara unde trebuia sa sustinem chiar doua concerte. O sa revenim la ideea asta de indata ce se mai linistesc treburile pe la granite, ca din cauza imigrantilor a devenit un cosmar pe la frontiere. E greu pentru o trupa mica, fara sustinere si fara agentie de booking sau tour-manager sa faca un asemenea efort. Dar asta e o alta discutie. Noi am tot cantat pe afara de prin 2002 pe cand se iesea din tara cu viza. Am cantat la Sziget in Ungaria, in Franta, in Germania, am ajuns pana si in Lituania, iar anul trecut pe unde am zis mai devreme. De fiecare data devine o experienta de neuitat, cu bune si cu rele… Amintiri frumoase.”

Trupa TAINE - FB

Cristian Matei “Mumu”: O sa trec acum la un subiect pe care l-am vazut foarte strans legat de tine. Este vorba despre tragedia de la Colectiv. Pe 1 noiembrie 2015 ai dat un comunicat in care anuntai ca, in semn de compasiune, anulezi concertul care urma sa aiba loc pe 6 noiembrie 2015 la Top T. De asemenea, te-am vazut implicat in discutiile de pe retelele de socializare in legatura cu acest caz dramatic si nu numai atat: ai fost prezent si la comemorarile lunare de la clubul Colectiv, unde au murit 64 de tineri. Ne poti spune ce efecte a avut asupra ta aceasta tragedie? Ce s-a schimbat in tine de la 30 octombrie 2015 si … de ce?

Andy: “Tragedia m-a afectat teribil in plan personal. Chiar daca nu am fost ranit sau direct implicat, am suferit enorm. Si suferinta nu a venit imediat, cat eram in stare de soc. Cu trecerea timpului am devenit din ce in ce mai trist, pentru ca am realizat proportia dezastrului. Am pierdut multi prieteni. Cu care colaboram sau cu care aveam de gand sa fac noi proiecte interesante, cu care ma vazusem si cu care schimbasem idei cu doar cateva zile inainte de tragedie. Pe unii ii cunosteam de peste 20 ani…

Pe altii ii stiam de la concerte. Stii bine, suntem ca o familie unita. Fiind pe scena de 25 de ani, am cunoscut multi oameni, muzicieni, oameni din public care ne sustineau, fotografi… Oameni cu idealuri, cu viziune si cu multe sperante. Nu se poate sa nu fi cunoscut pe cineva de acolo! Practic ce s-a intamplat a avut efecte multiple. Unul din ele este ca am pierdut oameni foarte valorosi pentru societatea noastra si mai ales pentru scena underground din care facem parte. Iar unii supravietuitori sau cei din familii probabil nu o sa-si mai revina vreodata, ii trec si pe ei tot la capitolul „pierduti iremediabil”. Tragedia asta ne-a decimat…

In mine s-au schimbat intre ele cateva prioritati, judec altfel viata si parcursul ei. Toate sunt doar „situatii de viata”, asta am inteles. Mi-am dat seama, de fapt mi-am intarit si reconfirmat care este drumul meu si ca nu e timp de irosit. Viitorul meu, karma mea sunt ceea ce fac, astazi maine. Viitorul meu ca si prezentul, de altfel, este legat de TAINE, studioul meu si scena. Mi-am dat seama ca nu pot abandona un vis, o menire, atunci cand prietenii mei ( vorbesc de cei de la GTG si alti muzicieni sau artisti) au murit pentru un ideal, crezand nebuneste in ceea ce fac! A fost o jertfa care pe mine m-a trezit la realitate, am invatat multe din aceasta tragedie. Stiu foarte bine in ce credeau ei si pentru ce faceau acele eforturi uriase, pentru ca si eu cred cumva in acelasi vis si ideal. Avem acelasi „microb” in sange. Dar exista si o latura ascunsa, ceva ce nu prea se spune. Intre nebunia noastra de „artisti neintelesi” si capcana intinsa de ego, care te impinge sa autodepasesti, este o linie rosie foarte-foarte subtire. Si eu m-am trezit de cateva ori „prins in fapt”, ca sa spun asa, si am revenit greu cu picioarele pe pamant. Este posibil ca pentru asta sa si platim cateodata. E doar o opinie.”

Cristian Matei “Mumu”: Ai o experienta de 23 de ani pe scena cu trupa TAINE, insa niciodata nu s-a mai intamplat ceva atat de teribil la un concert, cum a fost la cel al trupei Goodbye to Gravity. Cum crezi ca s-a intamplat acel incendiu, din ghinion sau din vina cuiva…. ?

Andy: “Nu cred ca sunt in masura sa ma exprim concret in momentul asta, pentru ca nu cunosc datele anchetei. Sunt pe scena de 25 ani, cunosc foarte bine situatia unui grup din underground si ce presupune un eveniment, un concert sau o lansare atunci cand se vrea ca totul sa iasa foarte bine. Noi am cantat in foarte multe locuri din tara, inclusiv in Colectiv si imi mentin parerea ca era unul dintre cele mai bune locuri de a face astfel de evenimente, desigur cu cateva probleme si lipsuri majore care s-au dovedit insa din nefericire ca pot deveni fatale.
Cand pleci de acasa, in general, nu te gandesti niciodata ca in ziua aia te vei putea rani sau vei putea chiar muri. Cu toate astea, in fiecare zi in jurul nostru mor oameni, ca-i cunoastem sau nu, ei mor, iar alte zeci de mii sunt raniti. Chiar acum se intampla cand cititi acest interviu.

Fie ca faci parte din trupa sau ca esti spectator, nu te gandesti in ce club intri, care sunt caile de iesire in caz de urgenta (daca are), sau ca ai putea sa te ranesti sau chiar sa mori, din diverse motive. Si nu e vorba de inconstienta sau ca ne lispeste instinctul de supravietuire… Pur si simplu nu te gandesti. La noi mai este si lipsa de educatie in sensul asta. Habar nu avem cum sa tratam situatiile de urgenta si asta s-a vazut. Cei care au pierit in Colectiv nu au avut nicio sansa de a se lupta cu moartea fata in fata.

Insa sunt oameni care ar trebui sa fie in actiune si sa supravegheze atent cand se desfasoara evenimente dar si afara lor. Care sunt obligati sa o faca, pentru ca asta le este meseria, sunt pregatiti in mod real. Rolul acestor oameni este sa simuleze diferite scenarii si sa gaseasca solutii sau iesiri din situatiile de criza. Acolo unde nu exista solutii si sunt sanse si de 1% sa se poata ajunge la ce s-a ajuns, trebuie inchis sau interzis. Fara exceptii. Numai ca noua, natiunii noastre, asa cum suntem constituiti noi „adeneic” se pare ca nu ne ajung niciodata sacrificiile. NU invatam nimic din experientele noastre, ale celorlalti sau din istorie. Noi ca popor intelegem greu si uitam repede… Pe principiul „mie nu mi se poate intampla nimic” am fost prost invatati si iata ca nici acum nu ne dezmintim de el.

Opinia mea, la cat s-a discutat in mod public despre Colectiv, acolo a fost un caz clar de neglijenta in serviciu, al celor care ar fi trebuit sa supravegheze buna desfasurare a focului de artificii. Legale sau nu, interzise in spatii inchise sau nu, cineva trebuia sa fie extrem de atent. In plus, orice owner de local ( de la cel mai mic pana la cel mai mare) din lume ar trebui sa foloseasca materiale ignifuge pentru amenajare si mai ales pentru antifonare. Buretele ala nenorocit, plus solutia adeziva cu care s-a lipit buretele pe tavan si pe stalpi, s-au dovedit o bomba atomica la scara mai mica. Arde repede, se topeste, patrunde in piele pana la os si in urma arderii elibereaza cele mai toxice substante posibile pentru un om care le inspira. In opinia mea, buretele acela ar trebui interzis de la comercializare sau cumparat pe semnatura, pentru ca este extrem de toxic. Intrebati orice chimist.

Tratamentul acustic de asemenea factura ar trebui sa fie folosit exclusiv in studiouri de inregistrari. Insa eu nu l-as folosi nici acolo. E cea mai proasta solutie si cu eficienta din punct de vedere al absobtiei acustice cel putin discutabila, eu de exemplu la mine la studio nu am nici un centimetru de burete pe pereti. Si, desigur, in preajma lui nu ar trebui nici macar sa se fumeze, dar mai ales sa fie foc. Pare cel putin logic. Insa in Colectiv au fost concerte cu efecte pirotehnice cu mult mai periculoase si cu clubul de doua ori mai aglomerat… Nu vreau sa mai comentez, insa lipsa iesirilor suplimentare a fost cred ca elementul devastator.

Cu ani de zile in urma a fost un caz celebru, accidentul de la Mihailesti. Nimeni nu si-a imaginat pana atunci ce dezastru poate sa produca o combinatie de azotat de amoniu, motorina si o mica scanteie de la bateria masinii. De atunci regimul transportului de azotat de amoniu s-a schimbat radical. La fel putem vorbi azi despre era „post-colectiv”. S-au schimbat multe si se vor schimba multe in continuare. Desigur intr-un sens bun daca vrem, chiar daca unii sunt nemultumiti, ca in cazul legii anti-fumat in locurile publice. Traim cumva acea perioada de tranzitie despre care se tot vorbea dupa revolutia din ’89. „Cazul” Colectiv insa mi se pare la fel de important ca si cel de atunci. In ’89 oamenii doreau libertate, azi tinerii doresc o revolutie a mentalitatii, o revolutie a constiintei, o revolutie chiar spirituala ! A fost ca o descatusare. Din pacate, se pare ca in istorie vedem cum ca in astfel de situatii cand se schimba radical destinele unei societati, ale unei tari…e nevoie de jertfe. Tragic…”

Trupa TAINE - FB

Cristian Matei “Mumu”: O alta pozitie puternica din partea ta, la un moment dat, a fost cea referitoare la fumatul in cluburi, voi fiind niste muzicieni care v-ati chinuit mult pana acum in localurile romanesti, zeci de ani, la concerte. Cat de importanta este pentru voi legea antifumat si de ce?

Andy: “Sincer sa fiu, au fost foarte multe evenimente de club de la care am lipsit din cauza fumului de tigara. Cand imi calcam totusi pe principii, ma gandeam inainte cu groaza prin ce calvar trebuie sa trec. Fum dat fix in nas, fum venit din spate, fum din lateral cand in sala de concert se sta inghesuit mi se pare un chin greu de suportat, iar o data chiar am iesit cu haina arsa. De multe ori ieseam afara din club si vomitam. Eram eu poate mai sensibil… Nu multi stiu ca prin 2005 am avut chiar si un mic bar de rock in care am fumat pasiv mult timp, deci cunosc bine fenomenul. Am renuntat la afacere fix din motivul asta.

Pe scena, ca protagonist, nu de putine ori am ramas fara aer, pur si simplu si mi s-a facut rau in timp ce cantam. Cine nu recunoaste ca era horror la concerte sa inhalezi atata fum de tigara este un mare ipocrit. Mai ales in cluburile din Romania, unde instalatiile de aerisire nu exista sau sunt subdimensionate categoric. Legea antifumat este benefica pentru toata lumea din zeci de motive. Restul e doar dorinta unora de dezbinare, scindare si manipulare a societatii, cum dealtfel suntem obisnuiti din ’90 incoace.”

Cristian Matei “Mumu”: Crezi ca rockerul roman va respecta aceasta lege? Dupa cum bine stii, pentru unii, metalul/rockul este strans legat de tutun si alcool. Nu crezi ca va scadea numarul celor care vor veni la concertele din cluburi?

Andy: “Nu numai rockerul roman trebuie sa respecte aceasta lege, ci toata lumea. Societatea credem ca a evoluat, deci trebuie sa ne adaptam la noile valori ale ei. Nici eu nu sunt multumit de anumite noi gandiri „liberale”care mi se impun, dar daca majoritatea decide ca asa e bine pentru societate sunt nevoit sa accept. Prezenta publicului la concerte in general nu are de ce sa scada pe motivul ca nu se poate fuma in sala, exista locuri special amanajate, unde se poate fuma si mi se pare extrem de civilizat asa.

Participi la concert pentru ca vrei sa vezi o trupa, nu pentru ca nu poti sa fumezi sau sa bei. Ele pot fi chestii complementare sa te faca sa te simti mai bine sa zicem, dar nu se pot exclude una pe alta. Peste orice discutii inutile pe aceasta tema, trebuie sa ne adaptam asa cum au facut-o si altii. E o chestie de principiu atunci cand majoritatea doreste o schimbare, asta inseamna democratie pana la urma. Mie nu mi-a convenit ca de fiecare data cand votam impotriva lui Iliescu, el iesea presedinte. A fost decizia majoritatii, bun sau rau, a trebuit sa ma conformez si sa il accept ca si presedintele meu. Alternativa ar fi fost sa emigrez, atat. Dar in Romania sunt mult mai multe valori si frumuseti pentru care am decis sa raman.

Trupa TAINE - FB

Cristian Matei “Mumu”: La final, daca ai vreun mesaj de transmis publicului de rock din Romania…

Andy: “Da. Mesajul este sa ne sustina, cumparand tricouri si CD-uri si vorbesc in numele tuturor trupelor din underground. Veniti la concerte! Fiti altruisti!”

Sursa: stirileprotv.ro

 

Interviu cu Petre si Andy (Taine), despre SIGRID, cel mai nou proiect de pe scena romaneasca de metal: "Planuim o surpriza!" - Stirile ProTV
Sigrid

Miscarea pentru underground. SIGRID este unul dintre cele mai noi nume de pe scena underground a metalului romanesc.

A fost o surpriza lansata “pe tacute” de veteranii de la TAINE (sub egida U Rock / Universal Music Romania), la inceputul anului 2017, exclusiv in mediul online, dar care a fost foarte bine primita de fani.

Iar in iulie, adica dupa 5 luni de lansarea clipului “Don’t be sorry” pe Youtube, fara o promovare in presa centrala, piesa a fost ascultata / vizionata de peste 20.000 de ori – o cifra deloc neglijabila pentru underground-ul romanesc.

SIGRID este un proiect realizat de membrii trupei TAINE, impreuna cu o voce nou aparuta in acest domeniu, Sigrid Cornea, care se incadreaza perfect in acest stil de “melodic metal” – abordat destul de putin in Romania.

Am stat de vorba cu doi dintre membrii acestei trupe, Petre si Andy, despre cum au gasit-o pe Sigrid si daca vom avea parte de un album – pe CD sau doar online…

Cristian Matei “Mumu”: Salutare, Petre. Spune-ne, te rog, pentru inceput, cum s-a format proiectul Sigrid. A cui a fost ideea? Cum de v-ati gandit sa lansati o formula de acest gen, “melodic metal”, in conditiile in care tu, Andy si Alexei sunteti cunoscuti pentru “technical death-metal”…

PetreSalut! Adevarul e ca mereu am avut si o latura mai melodica si am simtit ca este momentul sa ne exprimam si in aceasta directie. “Technical metal” si “Melodic Metal” sunt doar niste genuri, dar muzica este infinita si cred ca este important sa poti fi relevant intr-o multitudine de stiluri.

Cristian Matei “Mumu”: Proiectul se numeste Sigrid, iar la voce o aveti pe Sigrid Cornea. Deci, cine este Sigrid? 🙂 Cum ati gasit-o si cum ati inceput colaborarea cu ea?

PetreSigrid este o studenta de 21 de ani de la Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti. Eu am cunoscut-o in Piatra Neamt (suntem din acelasi oras) in cadrul unui proiect in care era implicat un elev de-al meu pe atunci. Sigrid canta de mica atat la pian, cat si la voce si mereu am fost un fan al timbrului ei “non-gothic” si al abordarii indraznete, care aduce un feeling aparte muzicii noastre.

Am decis ca proiectul sa ii poarte numele datorita faptului ca a reusit sa dea o nota personala unei piese al carei instrumental era deja scris. Tin minte momentul in care am citit versurile ei si am ascultat vocea trasa peste negativ; Andy s-a uitat la mine si a zis: “Trupa se va numi Sigrid”. Eu am fost de acord si cam asta a fost.

Sigrid Cornea

Cristian Matei “Mumu”: In ce stadiu sunteti acum cu Sigrid? Aveti o prima piesa si un clip pe Youtube in ianuarie 2017, care a foarte bine primit in underground-ul romanesc, chiar si asa, cu o promovare aproape inexistenta in presa centrala, cea de “mainstream”, ca sa zic asa (ca de obicei). Insa a trecut jumatate de an si n-am mai auzit nimic.

Ati mai compus piese? Va ganditi, poate, la un album? Macar online, daca nu fizic, pe CD si vinyl, ca pe vremuri…

PetreAm fost uimiti de feedback-ul primit. Faptul ca presa mainstream nu a fost “pe faza” este deja ceva obisnuit. Nici macar nu am mare lucru de spus despre asta. M-am bazat pe mediul online si pe faptul ca, orice ar fi, noi vom scrie muzica pe care simtim sa o scriem. Am fost placut surprinsi de faptul ca Mihai Pahontu ne-a difuzat si ca tu ne-ai trimis aceste intrebari.

Suntem onorati! Va multumim! Sigrid e un proiect dezvoltat in jurul trupei Taine, in sensul ca sunt aceiasi instrumentisti, iar noi avem de scos un album anul acesta. Am promis asta si nu ne lasam. Pentru Sigrid mai avem inca un single deja tras precum si alte idei scrise si acum stam de vorba cu niste oameni care sa ne ajute cu videoclipul.

Va exista si un album full lenght Sigrid si acesta va fi lansat si pe CD. Eu am crescut cu albume in format fizic si nu cred nici macar o secunda ca aceasta piata a murit. Vinylul este ceva destul de scump si mi-ar placea sa scot un album si in acest format, dar nu acum.

Cristian Matei “Mumu”: Pana la urma, Sigrid este doar un proiect sau e o trupa in adevaratul sens al cuvantului, cu concerte si planuri de viitor?

PetreSigrid este in mod cert o trupa care va avea album si concerte. Planuim o surpriza pentru public in acest an. Asta e tot ce pot spune acum.

Petre Iftimie

Cristian Matei “Mumu”: Apropo de proiecte, exista vreo sansa sa mai auzim ceva de ILLUMINATI in viitorul apropiat?

PetreDin pacate nu stiu in ce directie merg fostii mei colegi. Cert este ca mi-ar placea sa ne vedem doar in contextul in care putem scrie un material nou. Nu sunt un fan al “reuniunilor spectaculoase”, mai ales cand ai in spate un singur album. Eu mereu am considerat Illuminati o trupa si nu un proiect care apare doar in deschidere la “trupele smechere” din afara. Sunt foarte mandru de “The Core”, consider ca am avut ocazia de a lucra cu niste muzicieni deosebiti si mi-ar placea sa repet experienta, dar nu imi place sa retraiesc prea mult gloria zileleor apuse.

Consider ca asta este o greseala prea des intalnita pe la noi si incerc sa o evit pe cat posibil. “The Core” pentru mine este un capitol incheiat si le urez mult succes fostilor mei colegi! Stiu ca amandoi sunt niste muzicieni foarte buni si proiectele de care se ocupa acum dovedesc asta din plin. Cu Andrei am inregistrat recent cateva lucruri pentru proiectul solo al lui Adrian Tabacaru si va recomand sa fiti cu ochii in patru dupa acel album.

Adi este un geniu muzical. Eu ma voi concentra pe Taine, voi scrie piese in continuare pentru Sigrid si ma voi ocupa de canalul meu de Youtube pentru moment. Iti multumesc pentru ceea ce faci pentru trupele din underground-ul romanesc! You rock, Mumu!

Cristian Matei “Mumu”: Multumesc si eu, Petre, pentru ceea ce faci in metalul romanesc.

FOTO: Trupa TAINE

Taine

La randul sau, Andy ne-a povestit, pe scurt, cum s-a implicat in acest grup nou, dar in acelasi timp … destul de vechi.

Cristian Matei “Mumu”: Andy, glumind putin, zi-mi cum ai ajuns sa canti intr-un astfel de proiect “melodios”, dupa ce in ultimii aproape 20 de ani ne-ai terorizat pe scena cu “Cealalta parte”, unul dintre cele mai bune albume romanesti de death-metal de pana acum (parerea mea).

Adica, “ce esti tu” acum? Ai imbatranit si te-ai dat pe “melodios”?

AndyAhhh, da, de imbatranit am mai imbatranit, numai ca metalul melodios mi-a placut dintotdeauna! De fapt imi place aproape orice gen de “metal” inteligent sau care te inspira din punct de vedere melodic, tehnic sau pur si simplu acela care iti da un vibe aparte.

Am pornit proiectul asta in ideea ca tot apar piese mai “melodice” care au si un grad de tehnicitate, dar care cu siguranta nu au cum sa fie pe un album TAINE. Era pacat de ele, chiar trebuia sa fie cantate, astfel ca ne-a fost la indemana sa-i incredintam partea de voce lui Sigrid Cornea, prietena lui Petre si sa-i dam un nume noului proiect.

Practic a inceput ca un demo, nu stiam ce o sa facem exact cu “Don’t be Sorry”, dupa care ne-am dat seama de calitatea piesei si am luat-o la modul serios, inregistrare mixaj si masterizare in Suedia. Personal sunt multumit de ce a iesit. More to come. 🙂

Cristian Matei “Mumu”: In show-ul pe care l-ati sustinut in deschiderea grecilor de la POEM, de exemplu, mie mi s-a parut ca publicul a primit bine piesa TAINE, “The World Does Not Change“, unde ati avut-o pe Sigrid invitata sa cante partile de “clean”.

Andy: Da, chiar ne-am propus ca dupa show-ul TAINE din cadrul festivalului de la “Posada Rock 2017” ce va avea loc intre 1-3 septembrie la Campulung-Muscel, un festival cu mare traditie si care anul asta aduce nume grele pe scena cum ar fi – Evergrey, Soen, Firewind, DirkSchneider sau Kempes, sa o invitam pe scena pe Sigrid pentru partea de “clean vocals” la TAINE si sa terminam show-ul cu doua-trei piese SIGRID sa le facem incalzirea celor de la Evergrey.

Na, ca am dezvaluit si surpriza pregatita pentru Posada Rock! 🙂

Andy Taine

Cristian Matei “Mumu”: Si pentru ca Sigrid inseamna practic TAINE, pentru ca sunt implicati toti membrii trupei, spune-mi ce concerte are TAINE anuntate in perioada urmatoare.

AndyPrima aparitie va fi pe scena celui mai asteptat festival de rock din Romania, respectiv “Rockstadt Extreme Festival” (10-13 august/ Rasnov), vom continua cu “Posada Rock” (1-3 septembrie/ Campulung Muscel) si Festivalul “Top T” ( 15-16 septembrie/ Buzau).

Restul datelor le puteti gasi la noi pe site www.taine.ro. Multumim!

Cristian Matei “Mumu”: Multumesc si eu, Andy, si mult succes in continuare.

Trupa SIGRID inseamna:

Sigrid Cornea – voce
Andy Ionescu – chitara/voce
Peter Iftimie – chitara
Alexei Nichiforof – bas
Teo Popp – tobe

La piesa “Don’t be sorry“, invitat special a fost Gabi Pindici – pian/orchestra.

SIGRID online:

– Facebook

Sursa: stirileprotv.ro

Press Archive

Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.
WordPress Themes